Un CEO expat care a venit la conducerea unei companii locale a impus o regulă prin care fiecare angajat care participă la o şedinţă să aibă măcar o intervenţie pe parcursul discuţiilor. Motivul? La primele discuţii cu angajaţii din subordine, a observat că aceştia nu au prea multe curiozităţi în ceea ce priveşte activităţile pe care urmează să le facă, iar acest lucru a fost interpretat ca un semnal negativ.

„Există mai multe tipuri de şedinţe, iar cele mai puţin motivatoare sunt cele în care şeful vine şi pune întrebări, pe rând, fiecărui subaltern, iar la un moment dat se ajunge în situaţia în care ceilalţi se plictisesc - însă acesta este un tip de şedinţă foarte des întâlnit. Cele mai bune şedinţe sunt cele în care cineva are o idee bună, pe care ceilalţi o dezvoltă, iar rolul şefului devine mai mult acela de facilitator“, spune Andrei, manager într-o multinaţională din domeniul IT.

Este un lucru ştiut că la fiecare meeting la care participă angajaţii, indiferent de nivelul de senioritate al acestora, există întotdeauna participanţi care vorbesc fie prea mult, fie prea puţin sau deloc. Iar percepţia şefilor este pe măsură. De regulă, cei care au curajul să îşi exprime punctul de vedere de fiecare dată sunt percepuţi ca fiind mai performanţi sau cel puţin mai implicaţi, pe când cei care se menţin mai rezervaţi aproape că nu sunt salutaţi de restul colegilor din alte departamente care participă la aceeaşi şedinţă. „În principiu, e bine să nu taci dacă ai ceva pertinent de spus, însă dacă pui întrebări, să încerci să urmezi temele din agenda şedinţei“, mai spune Andrei.

Situaţiile din practică depăşesc însă cu mult orice aşteptări, iar motivele pentru care unii vorbesc sau tac mai mult în şedinţe diferă de la un caz la altul.

„Aveam o colegă (în vânzări – n. red.) care vorbea tot timpul la şedinţele săptămânale, monopoliza discuţia de f