Campionatul de minifotbal pentru amatori şi-a consumat duminică jocurile etapei a-VI-a din play-off şi ale etapei a-V-a din play-out. Cu trei etape rămase până la finalul jocurilor din play-off, echipele care ocupă primele două poziţii în clasament, Sanorom Boloteşti şi Voinţa DEEP SERV sunt favorite să termine pe aceste locuri care asigură statutul de cap de serie în grupele semifinale, dar şi un start cu punctaj maxim. Sanorom a reuşit să învingă la limită (1-0) pe Sporting Roberbian într-unul din derby-urile acestei etape şi ocupă fotoliul de lider în timp ce Sporting, aflată la a doua înfrângere consecutivă, este în criză. Voinţa DEEP SERV, campioana en-titre, a câştigat cu 3-2 jocul cu Dr.Gsm&Global Proiect, în celălalt derby al etapei. Echipa manageriată de Ma-rian Spînu au oprit motoarele la 3-0, lucru speculat de „doctori“, iar pe final, Cătălin Ciobotaru a ratat două situaţii mari de egalare. În urma rezultatelor consemnate în această etapă, GS Mobile, Dedeman, Green Team şi Ripensia sunt echipele care se vor lupta pentru evitarea locurilor retrogradabile în play-out, respectiv poziţiile 9 şi 10. În clasamentul golgeterilor conduce Ciprian Dumitriu (Sporting Roberbian) cu 47 goluri, urmat de Ionuţ Socol (Dedeman ) cu 39 g şi Andrei Crăciun (Sanorom) şi Emil Burcăcel (Sporting Roberbian), ambii cu 35 de goluri.
Rezultatele şi marcatorii etapei (play-off):
Voinţa DEEP SERV - Dr.Gsm&Global Proiect 3 - 2 (2-0). Au marcat: Mihai Claudiu 2g, Gurguiatu Cristi respectiv Ciobotaru Cătălin, Popa Remus.
Sporting Roberbian - Sanorom Boloteşti 0 - 1 (0-1). A marcat: Andrei Crăciun - 9 m.
Ichi - Dedeman 8 - 5 (3-1). Au marcat: Creţu Daniel 3g, Lechea Dănuţ 2g, Atanasiu Bogdan 2g, Lăţcan Valentin respectiv Socol Ionuţ 3g, Lepădătescu Alexandru, Ghioroaie Ionuţ.
GS Mobile - Flux&PromoStore 1 - 7 (0-2). Au marcat: Necula Vasile respectiv