Proiectul privind regenerarea urbană din municipiu prinde contur. Primarul Gheorghe Falcă spune că anul acesta se finalizează studiile de fezabilitate pentru regenerarea zonelor Alfa – Confecţii, Micălaca 100, Micălaca 300, Micălaca 500- 700, Vlaicu stânga, Vlaicu dreapta, Zona protejată 1 şi Zona protejată 2.
Aceste zone vor avea parte de reabilitarea spaţiilor verzi, de perdele verzi şi mobilier urban.
Toate acestea lucrări se vor face din fonduri europene, iar locurile de joacă pentru copii vor fi suportate din bani de la bugetul local.
„Această etapă are ca termen anul 2024 astfel încât municipalitatea va da drumul la al doilea proiect de infrastructură în paralel cu noua etapă de ridicare a nivelului cultural şi de percepţie publică a Aradului, odată cu candidatura pentru Capitală Culturală Europeană”, spune primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Acesta mai spune că: „Regenerarea urbană înseamnă o regândire a spaţiilor verzi din zonă, o regândire a ceea ce înseamnă traseele de drumuri, trotuare, parcările, apoi punerea în legătură directă a pistelor de bicicletă cu actualele trasee, având ca document studiul de trafic al municipiului Arad şi evident studiile pe care le avem pentru rampele ecologice”.
Mai puteţi citi:
VIDEO FOTO Contract de 2,5 milioane de euro semnat pentru reabilitarea străzii Electrolizei
A fost semnat contractul pentru etapa a II-a de reabilitare a liniilor de tramvai din Ploieşti