Steaua rămâne lider detaşat în Liga I, după victoria din meciul cu CSMS Iaşi, din etapa a 25-a. Dinamo a obţinut o victorie "de şase puncte" pe terenul de la CFR Cluj şi s-a apropiat de podium.
Steaua a avut emoţii o repriză în meciul cu CSMS Iaşi, care chiar a reuşit să deschidă scorul în Ghencea. După ce formaţia moldoveană a deschis scorul din penalty, în minutul 15, prin Claudiu Tudor, Chipciu a reuşit să aducă cât de cât liniştea la pauză, egalând în minutul 45+2.
La reluare, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf s-a instalat la cârma jocului şi a mai punctat de două ori, prin Pintilii (59) şi Tatu (85).
Iată rezultatele din etapa a 25-a a Ligii I:
Vineri
FC Braşov - Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0
A marcat: Mateiu 76
Astra Giurgiu - Universitatea Cluj 1-2
Au marcat: Budescu 89 (penalty) / Borza 33, Muzac 85 (penalty)
CS Turnu Severin - FC Vaslui 2-0
Au marcat: Hasanovici 42, Neacşa 81
Sâmbătă
Pandurii Târgu Jiu - Petrolul Ploieşti 1-3
Au marcat: Nicoară 49 / Hamza 38, Bokila 45+3 (penalty), 53
CFR Cluj - Dinamo Bucureşti 0-1
A marcat: Dănciulescu 63
Duminică
Gloria Bistriţa - Rapid Bucureşti 0-1
A marcat: Grigorie 83
Steaua Bucureşti - CSMS Iaşi 3-1
A marcat: Chipciu 45+2, Pintilii 59, Tatu 85 / Cl. Tudor 15 (penalty)
Luni mai sunt programate partidele Viitorul Constanţa - Oţelul Galaţi (ora 19.00, DigiSport) şi Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş (ora 19.00, Dolce Sport).
Steaua rămâne lider în Liga I, cu 63 de puncte, urmată de Astra (47) şi Petrolul (45). După victoria cu CFR, Dinamo s-a apropiat de podium şi este pe locul 4, tot cu 45 de puncte, dar cu un golaveraj mai slab decât al ploieştenilor.