Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Produsele EGO sunt purtate de peste 7.000 de persoane

Publicat in Bursa, marți 9 aprilie 2013 ·

* Interviu cu Ionuţ Marin, managing partner la EGO Men's Fashion Concept

Reporter: Când ai decis că este timpul să faci un business în indus­tria modei? A fost dificil?

Ionuţ Marin: Interesul pe care l-am avut întotdeauna pentru modă a făcut ca primele mele job-uri să fie pentru marile nume internaţionale din industria modei. Am lucrat ca fashion adviser atât în România cât şi în străinătate, am dobândit experienţă în domeniu şi încredere în talentul meu şi astfel mi-am transformat pasiunea în business. Totul a venit de la sine. Cu toate acestea, ca EGO să existe astăzi, a fost nevoie de mult mai mult decât pasiunea mea în domeniul modei.

Am întâlnit oameni speciali care au crezut în mine, la fel de entuzias­maţi de acest domeniu şi dornici să aducă un suflu nou şi diferit în peisajul modei masculine. La scurt timp, ne-am unit forţele şi împreună am creat brandul EGO.

Nu a fost deloc simplu pentru că o schimbare de stil reprezintă în primul rând o schimbare de mentalitate şi, dacă o femeie este mai receptivă la astfel de schimbări, încercarea de a scoate bărbatul român din tipicul de vestimentaţie cu care era obişnuit şi a-l face să înţeleagă că vestimentaţia business nu înseamnă întotdeauna un costum în culori terne, închise, o croială clasică şi o cravată în dungi a implicat un proces asiduu, un plan de comunicare coerent susţinut de personalităţi mas­culine cheie.

Reporter: Necesită o investiţie majoră un astfel de business?

Ionuţ Marin: Da, a fost necesară o investiţie importantă, de fapt, oricând este vorba despre construcţia din temelii a unui concept inovator şi despre formarea unei echipe care să rezoneze cu acesta şi să poată transmite emoţie, investiţia este una mare. Puteam alege calea mai uşoară, dar mai costisitoare de a cumpăra franciza unui brand matur. Însă ne-am dorit să creăm un concept unic în România care să vin

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 30 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 39 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 39 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 39 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Lucrări pentru Magistrala 6. Prima „cârtiţă” de pe Secţiunea Sud, 1 Mai - Tokyo, se îndreaptă către punctul de start

Mediafax acum 39 minute
Prima „cârtiţă” care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe Secţiunea SUD, în cadrul contractului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectar

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°