Ultimul buletin european privind ocuparea și situația socială din Uniune arată că, indiferent că vorbim de creșterea ratei de angajare, de scăderea șomajului sau de eficiența forței de muncă, România se află pe primele locuri la mai toate capitolele
În Uniunea Europeană există, în momentul de față, 26,2 milioane de șomeri, echivalentul a 10,8% din populația activă totală - de departe cea mai mare pondere înregistrată în ultimele decenii. Din păcate, piața europeană a muncii mai înregistrează un record - unul dintre indicatorii cei mai „toxici”, șomajul pe termen lung (reprezentând ponderea persoanelor care nu lucrează de mai mult de un an) afecta, la începutul acestui an, 11,2 milioane de cetățeni UE: o creștere cu 86% față de situația înregistrată în urmă cu numai patru ani. Șomajul în rândul tinerilor escaladează și el, ajungând acum la 23,6% din total, cu 1,2% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Raportat la eficiența politicilor publice menite să integreze tinerii pe piața muncii, sunt interesante diferențele majore dintre cifrele raportate de statele membre: în timp ce în Grecia și Spania peste 55% din tineri nu au de lucru, în Austria, Germania, Olanda și Danemarca, ponderea nu depășește 15%.
În privința celor trei indicatori de mai sus, România are performanțe mai bune decât media, chiar dacă nu neapărat spectaculoase: șomajul general este de 6,6%. șomajul pe termen lung - 3,3% din populația activă, față de 4,5%, la nivelul UE, șomajul în rândul tinerilor - 22,4%, față de media europeană de 23,6%.
În 2012 s-au angajat 1.250 de români pe zi (lucrătoare)
În schimb, avem rezultate cu adevărat impresionante în privința altui criteriu determinant pentru piețele de muncă: rata de ocupare a populației. Anul trecut, aceasta a coborât în 13 state membre și a crescut doar în opt (restul țărilor membre raportând o stagnare