Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad a sărbătorit vineri, 05.04.2013, Ziua Facultăţii – 22 de ani de la înfiinţare, prin proiectul „Ziua Studenţilor Medicinişti”.
La deschiderea manifestărilor au participat conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Liana Moş, decanul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG, prof. univ. dr. Corina Zorilă – prodecan, şef lucrări dr. Stelian Morariu – director Departament Medicină Generală, şef lucrări dr. Freiman Paul – director Departament Medicină Dentară, reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni, cadre didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi, elevi din liceele arădene, absolvenţi ai UVVG – ALUMNI.
Conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a transmis, din partea Conducerii Universităţii, un cuvânt de bun venit elevilor şi studenţilor, prin care a fost lansată invitaţia de a urma meseria de medic. „Este un eveniment deosebită, pentru că sărbătorim Ziua Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară. Felicit colectivul Facultăţii, care a organizat „Ziua Studenţilor Medicinşti”, deoarece studenţii şi viitorii studenţi sunt foarte importanţi pentru noi. Ne dorim să avem studenţi cât mai mulţi şi cât mai buni, deoarece ei sunt cei care vor transmite mai departe ceea ce au învăţat de la noi”.
Manifestările au continuat cu work-shop-uri organizate de studenţii medicinişti şi cadrele didactice ale Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară: Cum funcţionează inima? (videoclipuri, atlas, schiţe, determinarea valorii tensiunii arteriale); Corpul uman (videoclipuri, mulaj); Ce este diabetul? (noţiuni biochimie, endocrinologie, determinarea valorii glicemiei, etc.); Tipuri de şuturi