„Zâmbeşte! Mâine va fi mai rău…” – optimism popular românesc
Poate ar fi fost mai potrivit să spun „despre oameni şi alte carii”, dar acum încerc să gândesc…pozitiv, ca să zic aşa. O să mă rezum la a aminti că aş fi putut să spun, fără să fi spus, totuşi…
Lăsând asta la o parte, am să mă refer la campania care promovează sănătatea orală de ceva timp încoace. Nu am nimic de obiectat în ceea ce priveşte această lăudabilă campanie, numai că mi-ar plăcea să o completez. Aş începe prin a adăuga câteva informaţii preţioase referitoare la bolile orale pe care le deţinem fără să ştim şi cu care, de prea multe ori, ne împroşcăm semenii. Nu, nu mă refer la transmisibilele clasice, căci în cazul lor, de bine de rău, te mai poţi feri dacă îţi doreşti. Nu mă refer nici la cuvinte urâte, pentru că nu există aşa ceva. Limba română este frumoasă, mai ales atunci când nu-i stâlcim cuvintele. Sincer, prefer oamenii care înjură, dar înjură corect gramatical. Mai ales în scris. Aş fi în stare să-i mulţumesc unui om care mă înjură pe facebook, de exemplu, punând câte o cratimă la locul cuvenit. Dar să revenim la oral. Consider că principala boală orală a secolului nu este nici venerică, nici dentară şi nici gingivală. Cu alte cuvinte, nimic operabil şi tratabil prin medicamente. Boala orală cea mai răspândită pe care o cunosc este vorbitul aiurea şi nu prea ştiu să se fi vindecat cineva de asta. Scepticii m-ar putea contrazice, susţinând că aceasta nu este o boală orală, căci ţine mai curând de creier, de educaţie, de personalitate sau mai ştiu eu de ce altceva. Pentru toţi aceşti potenţiali contrazicători am acelaşi răspuns: nu. Drept contraargument le voi spune că, dimpotrivă, problema constă tocmai în faptul că acest comportament nu are nicio legătură cu creierul, educaţia şi personalitatea, ci se întâmplă independent de ele, dacă nu cumva împotriva lor. Probabil, oamen
