Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Mihai Horaţiu Josan, despre autostrada Sebeş-Turda: „ Aiudul avea demult nevoie de o centură ocolitoare”

Publicat in Alba24, luni 8 aprilie 2013 ·

În contextul recentelor declaraţii ale ministrului Dan Şova referitoare la finalizarea până în 2016 a autostrăzii Sebeş-Turda, primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan susţine că actuala soluţie tehnică, cea a autostrăzii, rezolvă nu doar problema traficului greu a cărui rută tranzitează oraşul, ci va optimiza circulaţia rutieră pe toată zona Aiud – Ocna Mureş, adică pe toată raza Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Alba de Jos”.

„Aiudul avea demult nevoie de o centură ocolitoare, care să preia în primul rând traficul greu. În ultimii ani, am căutat diverse soluţii, în primul rând financiare, şi sprijin de la Guvern pentru a rezolva această problemă, iar drumul expres Sebeş-Turda, pentru realizarea căruia am elaborat şi o parte a documentaţiei tehnice necesare, a fost ultima soluţie care aşteptam să poată fi concretizată cât mai curând posibil. Actualul proiect al autostrăzii care se preconizează a fi finalizat până în 2016 nu asigură doar construcţia centurii ocolitoare a Aiudului, ci şi o infrastructură de transporturi optimizată de care vor beneficia toate localităţile constituite în Asociaţia Alba de Jos”, a declarat primarul municipiului Aiud.

Unul dintre obiectivele esenţiale ale ADI „Alba de Jos”, din cadrul căreia fac parte 16 localităţi din zona Aiud – Ocna Mureş este modernizarea transporturilor, ca un argument în plus pentru atragerea investitorilor şi dezvoltarea economică a microregiunii. Autostrada Sebeş-Turda traversează zona cuprinsă în microregiunea formată în zona Aiud – Ocna Mureş şi va funcţiona, aşa cum a precizat şi ministrul Dan Şova, ca o centură ocolitoare pentru localităţile Teiuş, Aiud şi Unirea.

„De foarte mulţi ani, am căutat soluţii pentru realizarea centurii ocolitoare a Aiudului. Vorbim despre acest proiect încă de pe vremea Guvernului Tăriceanu, când Ludovic Orban, ministru al transporturilor pe atunci

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 7 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 8 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 12 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 6 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°