Bolnavii îşi vor spune părerea cu privire la serviciile primite şi vor putea da şi note doctorilor şi spitalelor. Unităţile spitaliceşti buzoiene vor trebui să monitorizeze, de acum înainte, reacţiile pacienţilor, respectiv dacă aceştia au fost mulţumiţi de serviciile medicale primite şi dacă ar reveni în unitate în cazul în care ar mai avea probleme de sănătate.
Aceasta prin implementarea unui chestionar privind satisfacţia pacientului, realizat de Ministerul Sănătăţii care doreşte „să monitorizeze gradul de satisfacţie al asiguraţilor prin realizarea de sondaje de opinie în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale furnizate asiguraţilor conform unui chestionar standard”, se arată în normele metodologice de punere în aplicare a contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014. Bolnavii, care nu vor fi nevoiţi să îşi spună numele pentru a fi cât mai sinceri, vor răspunde la întrebări precum, „Când aţi intrat prima dată în această unitate, ce impresie v-aţi făcut? Alegeţi trei cuvinte care descriu cel mai bine situaţia din acel moment din unitatea de primire: curăţenie, lux, aglomeraţie, dezordine, mizerie, disciplină, linişte, sărăcie”, „Situaţia din unitatea de primire, pe care tocmai aţi descris-o, v-a modificat starea de spirit? (bifaţi o singură variantă): m-a demoralizat, nu a avut niciun efect, mi-a ridicat moralul”, „În cadrul acestei internări, puteţi spune că: Aţi fost primit cu amabilitate de la început? Aţi fost condus la explorări? Aţi făcut baie la internare? Aţi fost informat pe înţelesul dvs. despre boală, tratament, risc operator, prognostic? Aţi adus medicamente de acasă? Fiolele s-au deschis în faţa dvs.? Aţi simţit nevoia să recompensaţi prin diverse mijloace un cadru medical pentru atenţie din partea acestora?”. De asemenea, pacien