Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Klaus Iohannis, PNL: Este cazul ca premierul Ponta sa se vada cu cancelarul Angela Merkel

Publicat in HotNews, luni 8 aprilie 2013 ·

Prim-vicepresedintele Partidului National Liberal (PNL), primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, marti seara, in timpul emisiunii 'Subiectiv' de pe Antena 3, ca ar fi cazul ca premierul Victor Ponta sa se intalneasca cu cancelarul german, Angela Merkel.

'Nu stiu de ce nu s-a vazut, dar dupa parerea mea, ar fi cazul sa se vada. Deci, sper sa fie adevarat zvonul ca s-a stabilit o intalnire', a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

Acesta a apreciat ca ar fi bine ca intalnirea dintre premierul Romaniei si cancelarul german sa aiba loc cat mai repede.

Prim-vicepresedintele PNL, fost lider national al Forumului Democrat al Germanilor din Romania, a mai spus ca el, daca ar fi fost premier, s-ar fi vazut deja cu cancelarul Angela Merkel.

O apropiere a Romaniei de Germania ar fi benefica mai ales economic, in opinia lui Klaus Iohannis.

'Eu cred ca toata lumea este de acord ca intre Romania si Germania relatiile pot fi mult mai bune decat sunt acum. Avem relatii economice bune, avem foarte multi investitori din Germania si totusi, traim permanent cu impresia aici ca exista o raceala care nu ar trebui sa existe. Din acest motiv, pot sa spun ca este cazul ca primul-ministru sa faca o vizita la Berlin, este cazul sa se intalneasca cu doamna cancelar Merkel si este cazul sa aduca relatiile bilaterale un pic mai sus', considera prim-vicepresedintele PNL.

Dupa trecerea la PNL, Klaus Iohannis a sustinut, in luna martie a acestui an, ca Germania nu se va mai opune intrarii Romaniei in Schengen in 2014, cand in aceasta tara nu va mai fi campanie electorala.

Klaus Iohannis: Nu am fost nici consultati, nici cooptati pentru harta regionalizarii

Primarul Sibiului, liderul grupului de lucru al liberalilor privind regionalizarea, sustine ca liberalii nu au fost 'nici consultati, nici c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 13 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°