Ca toate lucrurile complicate, şi vânzoleala de săptămâna trecută privind numirile de şefi la justiţie are explicaţii simple. Şi care nu implică defel nici naţia, nici raţia (gratuită sau nu). Aş zice chiar că e vorba de gesturile unor particulari (pentru că asta sunt partidele: asociaţii private ale unor indivizi uniţi de scopuri comune) care încearcă să-şi maximizeze şansele politice. Sursa: EVZ

Mai pe şleau spus, suntem martorii trecerii zbuciumate din faza datului din gură în cea a obligaţiei de a produce rezultate. Pentru a narcotiza prostimea cu promisiuni cât muntele, nu e nevoie decât de-o tribună şi-un microfon. A reporni Oltchimul, a pune pe picioare Hidroelectrica şi Mechel-ul, a umple visteria pentru pensii, ajutoare, medicamente şi salarii presupune cu totul altceva: muncă pe brânci, organizare, inteligenţă, bună-credinţă, realism, o imagine externă onorabilă. Despre satisfacerea clientelei politice nu mai vorbesc. Imaginaţi-vă, în paralel, cum arată o zi din viaţa lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta. Antonescu: se scoală când se scoală, îl ia şoferul din faţa casei, îl depune la Parlament sau la partid. Iar acolo, cât e ziulica de lungă, o ţine într-o gargară cu amicii de interese, cu fetiţele şi băieţii din presă, cu diverşi aflători în treabă. Mai emite, fornăind, câte un „Jos Băsescu!”, îşi aranjează freza de câteva ori, trece pe la Antena 3 — şi basta! Şi-a făcut datoria faţă de patrie.

Ponta: nici n-apucă să-şi clătească ochii, c-au şi năvălit peste el dezastrele zilei: c-a înţepenit liftul de la Guvern, că europenii ne-au ameninţat iar că ne dau afară din UE, că murmurul de nemulţumire al populaţiei înfometate creşte tot mai mult spre un urlet generalizat, că trezoreria e falimentară, că nu se ţine de promisiuni, că e mincinos, schimbăcios, multiplu plagiator, că vor intra peste el oamenii disperaţi şi-i vor sparge capul, că Antenel