Motto: „Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”

Cât de simple sunt lucrurile cu adevărat mari! A fost de ajuns un gest, e drept nu orice fel de gest, făcut de cineva de la care nu ne-am fi aşteptat, dar tocmai de aceea este cu atât mai măreţ, cum ar fi, spre exemplu, să-ţi afişezi la vedere o bentiţă cu tricolorul românesc, chiar de ziua maghiarimii de pretutindeni, când, e de înţeles, că nu-i loc decât de steagul Ungariei şi de cel al ţinuturilor secuizate. Trebuie să admitem că reacţia elevei Sabina-Elena, fiica unor români din zona secuizată a României, este urmarea unui lung şir de umilinţe, discriminări, insulte, la care sunt supuşi românii din HarMuCov, fără ca guvernul român să-i apere de urgia maghiarizării forţate. Gestul Sabinei-Elena seamănă, fie-mi îngăduit, spre cinstea noastră, peste timp şi în spaţii diferite, cu al Ioanei d’Arc, şi ea dezamăgită de lipsa de reacţie a factorilor de decizie în faţa cuceritorilor englezi. Afişarea tricolorului românesc într-o şcoală unde se poartă numai simboluri secuio-maghiare şi unde a vorbi româneşte este un delict a trezit reacţia şovinilor de toate categoriile, care s-au simţit atât de jigniţi, încât şi-au permis s-o ameninţe pe eroina noastră cu moartea. Ce observăm de aproximativ două săptămâni? La indiferenţa Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului, marea problemă a discriminării românilor în propria ţară, a înjosirii lor prin fel de fel de mijloace şi tertipuri aflate în arsenalul revizionist şi iredentist unguresc, a trecut în mâna opiniei publice româneşti; tot mai mulţi tineri, elevi şi studenţi, dar şi oameni maturi, se solidarizează cu gestul Sabinei-Elena. Este răspunsul dat de românii din toată România, un răspuns demn, la toate re