Au trecut patru ani de la protestele din 7 aprilie, dar Maxim evită să vorbească despre experienţa „coridorului morţii“. Despre perioada aflării în detenţie vorbeşte cu greu şi de multe ori alege să tacă. Avea doar 16 ani atunci.

„Nu am fost de dimineaţă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ci după ore. Am aflat că se întâmplă ceva în centru şi vroiam să vedem cu ochii noştri. Seara, când să ne întoarcem acasă, s-au apropiat nişte persoane de noi, ne-au răsucit mâinile, ne-au dus în spatele Preşedinţiei şi ne-au culcat la pământ, cu faţa în jos“, îşi aminteşte tânărul.

„Ne-au dus la comisariat. Nimeni nu ştia unde mă aflu. Peste câteva zile, mama a aflat şi a m-a luat acasă“, continuă acesta, de parcă ar vrea să scape de amintiri.

După ce a scăpat de această experineţă, Maxim nu mai are încredere în organele de forţă şi nici în instanţele de judecată. „Deşi mama dorea să depunem plângere la Prouratură, eu nu i-am permis. Nu aveam nicio dorinţă de a retrăi acele momente, nici încredere că se va rezolva ceva“, spune băiatul.

„Multe dintre persoanele reţinute au ales să plece peste hotare. Pe mine nu au reuşit să mă sperie chiar aşa. Am ales să învăţ în Moldova. Încerc să uit coşmarul prin care am trecut“, afirmă Maxim.

Victimele au nevoie de asistenţă

Tânărul a primit asistenţă din partea Centrului de Reabilitate a Victimelor Torturii „Memoria“. Ludmila Popovici, directoarea instituţiei, afirmă că 35 de minori au avut parte de asistenţă psihologică după protestele din 7 aprilie. „Este greu să lucrezi cu victimele torturii. Acordăm asistenţă şi membrilor familiei. În cazul lui Maxim am lucrat şi cu mama lui, ea fiind victimă secundară. De cele mai multe ori acestea au nevoie de mai mare ajutor“, spune Ludmila Popovici.

Am început să-i urăsc pe poliţişti, care la un moment dat au mai multă putere şi îşi permit să dea cu bâta în oame