Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE a respins cererea Guvernului de prelungire a taxării inverse la cereale

Publicat in Curierul, luni 8 aprilie 2013 ·

Comisia Europeană a respins cererea Guvernului de prelungire a termenului de aplicare a taxării inverse la cereale, care expiră în luna mai, arătând că procedura nu ar trebui folosită sistematic pentru a compensa "o supraveghere inadecvată" de către autorităţi, dar Executivul mai speră în acest sens. Adresa Guvernului către Bruxelles a fost transmisă în luna octombrie a anului trecut, cu solicitarea ca termenul să fie prelungit cu încă doi ani, până în 2015, bazat pe faptul, conform unui document prezentat atunci de Mediafax, că Bulgaria şi Ungaria au cerut la rândul lor o astfel de derogare, iar un refuz pentru România ar genera discriminări. Aceasta urma să fie a doua derogare de la sistemul fiscal normal, după ce, în iunie 2011, Guvernul a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice pentru o perioadă de doi ani. Autorităţile au explicat atunci că această măsură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale, prin eliminarea "firmelor fantomă" care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată.

Prin introducerea taxării inverse la comerţul cu cereale între firme, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial. Ministerul Finanţelor estima că taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în 2011 şi 410 milioane lei în 2012. Un document redactat de Ministerul Finanţelor în luna martie a acestui an relevă însă că oficialii Comisiei Europene (CE) nu au dat curs favorabil solicitării României privind prelungirea perioadei de aplicare a taxării inverse pentru cereale şi plante tehnice, invocând că derogarea obţinută anterior a fost acordată de Consiliul Uniunii Europene în circumstanţe foarte specifice, în care România s-a angajat să implementeze, pe parcursul perioadei de aplicare a derogării, o serie de reforme care urmau să facă posibi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°