Aula Magna a Universităţii “Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş, va găzdui marţi, 9 aprilie, de la ora 12.00, la propunerea Departamentului de Istorie şi Relaţii Internaţionale din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere, festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, academicianului Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române. „Autor a peste 50 de cărţi şi 550 de studii, din care 60 publicate în reviste şi volume din străinătate, academicianul Dan Berindei reprezintă astăzi unul dintre cei mai reputaţi istorici români. La festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, va rosti un „Răspuns” la „Laudatio” cu titlul „Istoria în zilele noastre”, a precizat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, preşedintele Senatului universitar al UPM Târgu-Mureş. (O.M.)