Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Marfă va prelua datorii la stat de 606 mil. lei de la CFR Infrastructură

Publicat in Curierul, luni 8 aprilie 2013 ·

Datoriile de 606 mil. lei de la CFR SA vor fi preluate de CFR Marfă, prin compensarea unei părţi din sumele pe care operatorul feroviar de marfă le are la compania de infrastructură, iar creanţele bugetare vor fi convertite în acţiuni, astfel că veniturile din privatizare vor intra la buget. "Va fi o ordonanţă de urgenţă prin care CFR Marfă va prelua datoria de 606 milioane lei pe care CFR Infrastructură o are la ANAF. Prin această operaţiune, ANAF va descărca pe CFR Infrastructură de creanţă, iar CFR Marfă îşi va stinge parţial datoria pe care o are la CFR Infrastructură. În pasul al doilea, statul va putea transforma datoriile preluate în acţiuni, în vederea privatizării. Prin această procedură se scad semnificativ şi arieratele companiilor de stat monitorizate de FMI, şi se completează şi veniturile bugetare", au declarat pentru Mediafax sursele guvernamentare, precizând că operaţiunea a fost discutată şi cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Potrivit strategiei de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern în luna februarie, CFR Marfă înregistra datorii totale de 1,8 mld. lei, dintre care circa 600 mil. lei la buget şi 600 mil. lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

Conform anunţului de privatizare publicat vineri de Ministerul Transporturilor pe site-ul său, licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 798,05 milioane lei (180 milioane de euro), iar câştigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie. Procedura conţine trei etape - precalificare, negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, respectiv licitaţie cu ofertă în plic.

Preţul de ofertă (preţul de pornire a licitaţiei) este de 797.058.000 lei pentru întregul pachet de acţiuni scos la vânzare, iar oferta este valabilă 180 de zile de la data publicării, cu posibili

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 30 minute
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Circa 800 de copii morţi, înmormântați în secret într-o groapă comună din Irlanda, vor fi exhumaţi

Adevarul acum 42 minute
În 2014, Catherine Corless a dezvăluit că 796 de copii au fost îngropaţi în secret într-o groapă comună, în Irlanda. Aceşti copii, născuţi în afara căsătoriei, fuseseră separaţi de mamele lor şi plasaţi într-un cămin religios.

Doi soți ucraineni, prinși la granița cu România că ascundeau 1,4 milioane de dolari. Cum au încercat să intre în România

HotNews acum 5 ore
Doi soți care au încercat să intre în România din Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost descoperiți având ascunși pe corp 1,4 milioane de dolari, întreaga sumă fiind reținută în vederea continuării cercetărilor, potrivit unui c

live de la 13:00 Gabriela Ruse – Elise Mertens, finala turneului de la `s-Hertogenbosch » Adversara româncei a salvat 11 mingi de meci în semifinale

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gabriela Ruse (27 de ani, 80 WTA) se va duela cu Elise Mertens (29 de ani, 25 WTA), în finala turneului pe iarbă de la `s-Hertogenbosch. Meciul va începe la ora 13:00 și va fi transmis, în direct, pe Digi Sport 1 și, liveTEXT, pe GSP.ro. Sportiva di

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 5 ore
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Un incendiu de proporții a izbucnit la groapa de GUNOI de lângă municipiul Galați, la fel ca și anul trecut. Cât a durat atunci stingerea focarelor

Gandul acum o ora
Pompierii gălățeni au fost alertați, în noapte de sâmbătă spre duminică cu privire la un incendiu care se manifestă la groapă de gunoi din Șendreni, au transmis reprezentanții ISU Galați. Echipajele de intervenție s-au deplasat inițial două autospec

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 10 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 5 ore
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

29°
dum.

13°/29°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°