Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din toamnă, la Universitatea “Ştefan cel Mare” vor funcţiona doar programele de studii care adună minim 30 de studenţi

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 8 aprilie 2013 ·

Regulamentul propriu al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) privind organizarea şi desfăşurarea examenului de admitere în ciclurile de studii universitare de licenţă, pentru anul universitar 2013-2014, prevede ca, în anul universitar următor, să funcţioneze doar programele de studii care vor aduna minim 30 de studenţi.

Pentru anul universitar 2012-2013, regulamentul USV permitea activarea programelor care însumau 20 de studenţi.

„Un program de studiu devine rentabil în condiţiile în care numărul studenţilor bugetaţi, pentru un an de studiu, este de circa 100. La Suceava sunt programe care funcţionează cu 25, 30 sau 50 de studenţi bugetaţi într-un an de studiu, ca atare programul de studiu respectiv este sortit să dispară la un moment dat”, a precizat, într-o conferinţă de presă, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rector al USV în perioada 2004-2012. Acesta a mai precizat că mecanismul actual de finanţare a învăţământului superior românesc merge pe principiul conform căruia „banii urmează elevul”, fiecărei universităţi publice alocându-i-se fonduri în funcţie de numărul de studenţi şcolarizaţi.

Potrivit regulamentului pentru anul academic 2013-2014, „constituirea formaţiilor de studiu pe programe de studii se va face după exprimarea opţiunilor de către candidaţii declaraţi admişi şi înmatriculaţi în cadrul universităţii noastre, cu condiţia ca formaţiile de studiu să poată funcţiona şi economic. Un program de studii are, de regulă, minim 30 de studenţi echivalenţi la licenţă, respectiv minim 20 de studenţi echivalenţi la masterat”.

Prin urmare, în condiţiile în care un program de studii nu însumează după sesiunea de înmatriculare minim 30 de studenţi şi nu se mai activează, candidaţii sunt transferaţi în limita capacităţii de şcolarizare la unul dintre programele care va funcţiona, indicat în lista de opţiuni a absolventului.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 43 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 39 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°