Sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Mihail Grigore Sturdza” al judetului Iasi dar si subunitatile acestuia din Iasi, Pascani si Tirgu Frumos “au fost luate cu asalt” de mii de elevi, interesati sa afle ce inseamna sa fii pompier.
In cadrul programului „Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, derulat de Ministerul Educatiei Nationale in perioada 1- 5 aprilie, grupuri de prescolari si elevi insotiti de cadre didactice sau parinti au vizitat pompierii ieseni. Copiii au primit informatii detaliate si adaptate varstei lor despre autospecialele de interventie, tipurile de misiuni la care participa si au asistat la demonstratii efectuate cu tehnica folosita pentru stingerea incendiilor si descarcerare.
Tot in aceasta saptamana, personalul Inspectiei de Prevenire si paramedicii SMURD au fost invitati sa participe la activitatile organizate in mai multe scoli si gradinite din judet, unde au prezentat copiilor masuri de prevenire, precum si modul de comportare in cazul producerii unor situatii de urgenta. Totodata, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au efectuat exercitii practice de evacuare si demonstratii de acordare a primului ajutor medical.
De asemenea, in perioada 1-7 aprilie, la Centrul de Conferinte “Providenta”, a fost organizat un punct de informare al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Iasi, unde pompierii au prezentat vizitatorilor filme si spoturi educative, le-au explicat masurile de prevenire a incendiilor si regulile de comportare in caz de cutremur sau la gasirea unor elemente de munitie neexplodata. La acest eveniment a fost prezentata si o autospeciala de interventie, pentru a oferi participantilor posibilitatea de a cunoaste cat mai multe lucruri despre echipamentele utilizate in misiunile cu care pompierii se confrunta zi de zi.
“Numarul tot mai mare de la an la an