Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar dacă pare INCREDIBIL, există zone din Marea Britanie mai sărace decât România

Publicat in Capital, luni 8 aprilie 2013 ·

Porţiuni extinse din Ţara Galilor sunt mai sărace decât părţi din Bulgaria, România sau Polonia şi de patru ori şi jumătate mai puţin prospere decât Londra centrală, potrivit celor mai recente cifre oficiale, publicate de WalesOnline.

Statistici ale Uniunii Europene (UE) dezvăluie totodată că în Marea Britanie există cea mai mare inegalitate în materie de bogăţie din Europa. Cifrele, publicate de organismul de informaţii statistice al UE, Eurostat se referă la PIB-ul din întreaga UE pentru 2010 şi valoarea bunurilor şi serviciilor produse în fiecare ţară pe cap de locuitor.

Luând 100% drept medie a PIB-ului UE în toate cele 27 de state membre, Ţara Galilor ca întreg are un PIB pe cap de locuitor de 81%. Dar, în timp ce „East Wales” a reuşit să atingă media de 100%, „West Wales” şi „Valleys” au stagnat la 70%, cea mai mică cifră din Marea Britanie. Cea mai mare, pentru „Inner London”, a fost de 328%.

Cu 70%, „West Wales” şi „Valleys” sunt mai sărace decât părţi din Bulgaria, România şi Polonia şi decât Republica Cehă (80%), Slovenia (84%) şi Slovacia (84%) - ţări care au făcut parte din blocul comunist al Europei de Est care s-a prăbuşit în urmă cu peste 20 de ani.

Cifrele PIB-ului au generat o dispută între Partidul Ţării Galilor (Plaid Cymru) şi guvernul laburist galez. „Aceste cifre şocante confirmă încă o dată ca statul britanic este cel mai inegal din punct de vedere al bogăţiei în întreaga Europă”, a declarat purtătorul de cuvânt al trezoreriei Plaid, Jonathan Edwards.

''Circumscripţia mea Carmarthen Est şi Dinefwr din West Wales şi regiunea Carmarthen East au o cifră a PIB-ului care este de 70% din media UE, în timp ce Inner London are un uimitor 328%'', a afirmat Edwards. „West Wales şi Valleys sunt comparabile cu unele regiuni din fostele ţări comuniste din Europa de Est. Este important să ne amint

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°