Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huliganism la meciul de Liga I Viitorul - Oţelul. Scaune rupte, cărămidă aruncată în autocar, suporteri excluşi de pe stadion

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Trei suporteri au fost sancţionaţi cu ocazia meciului de fotbal desfăşurat luni, 8 aprilie, între echipele FC Viitorul Constanţa şi FC Oţelul Galaţi. Partida de Liga I a declanşat o competiţie în tribune, pe care jandarmii s-au străduit s-o ţină în frâu.

Aproximativ 70 jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa au asigurat ordinea şi siguranţa suporterilor de la meciul disputat pe stadionul Farul din Constanţa.

Galeria lui Oţelul a numărat aproximativ 80 suporteri, iar dintre aceştia 60 au fost deosebit de activi. „S-au manifestat zgomotos pe timpul şederii la Constanţa“, precizează jandarmii.

La pauză, doi dintre suporterii gălăţeni au rupt scaune din sectorul 25 al stadionului Farul. Georgian G. (20 ani) şi Cosmin Andrei L. (19 ani), ambii din Galaţi, au fost amendaţi cu 500 lei şi nu mai au voie să calce la vreo competiţie de fotbal timp de 1 an.

Meciul s-a terminat 0-0, spre nemulţumirea ambelor galerii care îşi doreau goluri şi puncte. După terminarea partidei, galeria lui Oţelul s-a îmbarcat în autocare şi a plecat spre Galaţi.

În timp ce convoiul se îndrepta către ieşirea din municipiul Constanţa, în zona Tomis III, un suporter constănţean a aruncat cu o cărămidă asupra unui autocar, provocând avarierea minoră a caroseriei.

Onasis A. (23 ani) din Constanţa a fost interceptat de jandarmi, care l-au condus la secţie pentru cercetări.

Viitorul Constanţa este echipa lui Gheorghe Hagi şi se luptă pentru a scăpa de retrogradare. Nici Oţelul Galaţi nu stă foarte bine, aflându-se pe locul 11, cu doar 3 locuri în faţa Viitorului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 8 ore
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 12 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Călin Georgescu a rupt tăcerea cu doar câteva zile înainte de turul 2: Pentru că provin într-un sistem bolnav de putere și de control

NapocaNews acum 5 ore
”Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Percheziții DNA la Primăria Sinaia după ce primarul a încălcat condițiile controlului judiciar

HotNews acum 8 ore
Procurorii DNA București au descins la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită, transmite News.ro. Perchezițiile au fost făcute în biroul viceprimarului și secretarei acestuia, conform surse

Incendiu la casa premierului britanic Keir Starmer din nordul Londrei

HotNews acum 6 ore
Poliția britanică a anunțat că investighează un incendiu care a izbucnit la primele ore ale dimineții de luni la o locuință din nordul Londrei aparținând premierului britanic Keir Starmer, incident în care nicio persoană nu a fost rănită, scriu Reut

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum 9 ore
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Trump: Zelenski şi Putin se vor întâlni pe 15 mai

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump s-a arătat optimist că Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin vor participa la discuţiile pentru pace de la Istanbul, programate pe 15 mai. „Cred că am putea vedea un rezultat bun în urma întâlnirii de joi din Turcia dintre R

Vremea

București
acum

mar.

8°/16°
mie.

8°/18°
joi

9°/23°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

4°/17°
mie.

6°/16°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/19°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

8°/22°
vin.

7°/16°