Lui Dian Popescu ar trebui să îi fie ruşine! Pentru că dacă se vrea a fi un lider politic, aşa cum se minte pe el însuşi că este, nu ar trebui să procedeze cum a făcut vineri.

Pot spune doar că nu mă miră, pentru că nu este primul om mic, cu pretenţii mari de intelectual priceput în toate, care visează că scrie istorie, dar ce ajunge în final să lucreze la bordurile de pe centură, fie ea a politicii sau a administraţiei.

Puterea şi banii tâmpesc şi ucid cele mai solide principii, cele mai apărate urme de umanitate şi luciditate pe care le poate avea orice individ, indiferent de cât de curat sau de proscris este. Cel puţin aşa m-au învăţat pe mine nişte oameni a căror moralitate mă face şi pe mine să mă îndoiesc de propriile acţiuni uneori.

Mi-e silă însă atunci când cineva dispreţuieşte, în aşa hal, o meserie şi nişte oameni care, indiferent de situaţie, rămân loiali unor principii de viaţă. Şi mi-e silă când dispreţul vine de la un individ de talia lui Dian Popescu, pe care, atunci când l-am cunoscut prima dată, era preşedinte de organizaţie de cartier în 9 Mai. Valul pe care s-a cocoţat, poate involuntar, şi conjunctura politică, au făcut ca acest individ să ajungă preşedinte al unuia dintre cele mai importante filiale ale USL. Tot aşa, pe un individ pe nume Ionel Manţog, valul Alianţei D.A. l-a prins la uşa PDL Gorj de mână cu Ştefan Popescu Bejat. Din vârful valului, toată lumea pare slugă şi tratezi indivizii ca atare. Aşa a făcut Manţog, aşa face Dian Popescu. Aşa a făcut şi Nicolae Mischie. Doi fac puşcărie, al treilea se comportă exact ca ei, când erau liberi. Nu fac previziuni, doar constat o stare de fapt. Şi nu îi doresc nimic lui Dian Popescu, dar, în memoria a ceea ce credeam eu că este, la un moment dat, pe vremea când era doar un patron şmecheraş, preşedinte de filială de cartier la PNL, îi spun doar că, în micimea viziunii sale, fa