O tânără s-a ales cu arsuri de gradul I chiar pe masa de operaţie a Spitalului Judeţean Ilfov în timpul unei intervenţii chirugicale de apendicită. Incidentul a avut loc vineri, iar managerul spitalului susţine că imediat după incident familia fetei ar fi cerut 10.000 de euro pentru a nu dezvălui cele întâmplate presei.
„Pacienta a venit la noi, vineri, cu apendicită şi a fost supusă imediat unei intervenţii chirurgicale. S-a dat cu iod, s-a produs incizia şi în momentul în care s-a folosit electrocauterul a făcut flamă. Intervenţia chirurgicală a continuat, iar tânăra nu a fost internată nici măcar la terapie intensivă. Are o arsură de gradul I pe abdomen”, a declarat pentru adevărul.ro doctorul Eduard Armeanu, managerul Spitalului Judeţean Ilfov.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de sâmbătă, familia fetei ar fi solicitat daune în valoare de 10.000 de euro medicului care a operat-o, însă acesta nu a fost de acord să plătească suma cerută.
„Acum este relativ bine, dar are traume şi arsuri din cauza cărora nu se poate mişca. Ni s-a spus iniţial că este o arsură de la iod, dar că operaţia a descurs bine. Arsura se întinde de la pulpa de jos, până la coaste, inclusiv fesele şi între picioare. Medicii ne-au spus că sunt iritaţii de la iod, că s-a aprins puţin masa”, a declarat sora victimei, Florentina Oprea, pentru un post de televiziune.
De asemenea, aceasta a precizat că a apelat la serviciile unui avocat care să îi reprezinte în instanţă.
În prezent, pacienta este internată la Spitalul Judeţean Ilfov, unde va avea loc o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în sala de operaţie.