Încercăm un mic experiment mental. Gândiţi-vă la un vecin. Unul oarecare. Dacă locuiţi la etajul 7, alegeţi-l, la întâmplare, pe un cetăţean de la etajul 4. Şi după aceea imaginaţi-vă că îl urmăriţi când iese în oraş, la cumpărături. Vă ţineţi după el şi notaţi, pe o foaie, tot ce cumpără. Un litru de ulei, biscuiţi, nişte baterii, o pungă cu hrană pentru pisici. Notaţi tot: ora, marca, preţul. Intră la cinema? Atunci pândiţi la intrare şi notaţi la ce film a mers, la ce oră şi cât costă biletul. Ş.a.m.d. Ce părere aveţi? Aţi face asta în viaţa reală? Dar ce aţi spune dacă altcineva v-ar face aşa?
Acum, vestea proastă. Realitatea, uneori, "bate filmul". Unii dintre noi au un asemenea spion care se ţine după noi. Este din plastic şi îl ţinem în buzunar. Se numeşte "card de fidelitate". Sau "telefon mobil". Să ne înţelegem. Nu toate firmele care emit carduri de fidelitate colectează agresiv date personale. Şi nu orice încercare a companiilor de a înţelege comportamentul clienţilor este un abuz. Însă, din ce în ce mai frecvent, se trece peste o anumită limită. Zilele trecute citeam despre un caz din SUA. O companie a început să trimită acasă, la tinere despre care a dedus, din analiza datelor personale, că sunt gravide, materiale publicitare pentru viitoarele mame. Cu această ocazie au aflat "fericita veste" şi părinţii unor fete care îşi ascundeau sarcina. Inutil să mai adaug, nimeni nu a ieşit bine din această poveste...
Tehnologia a progresat imens în ultimii ani. Astfel, s-au înmulţit posibilităţile de a urmări consumatorii şi de a le înţelege motivaţiile. Există, desigur, şi legislaţie în materie, care ar trebui să limiteze posibilitatea exploatării ilicite a datelor personale. Cu toate acestea, noile tehnologii ridică semne de întrebare. Luaţi, spre exemplu, "reţelele sociale". Ele ştiu cine suntem. Ştiu unde locuim, cine ne sunt prietenii, ce teme n
