Cartea Corinei Ciocârlie conţine o provocare mai importantă decât cea pe care pare a se întemeia construcţia ei: e vorba despre o mutaţie în statutul scriitorului, aşa cum e perceput acesta de societate şi de el însuşi.
Întâlnirea dintre Vest şi Est de după 1989 a fost şi este încă marcată de neînţelegeri şi distorsiuni, rezultat al imaginilor gata făcute, greu de deconstruit sau abil manipulate, al aşteptărilor (reciproce) frustrate, al decalajelor de standard de viaţă, dar şi culturale, al experienţelor istorice şi politice prin filtrul cărora s-a conturat într-un anume fel frontiera ce ne desparte pe „noi“ de „ceilalţi“.
Astăzi, când asistăm în Europa la o recrudescenţă a xenofobismului, aceste frontiere de curând deschise tind să devină mai rigide, făcându-ne să uităm să ne chestionăm „cine suntem noi“, cei care vorbim în numele unei omogenităţi generalizatoare pe care o proiectăm asupra celor de care ne delimităm, adesea cu un aer de încruntată superioritate. E mai simplu să procedăm astfel, pentru că stereotipul ne ajută să punem ordine în lumea ce ne pare la început străină şi mai ales ne potoleşte angoasele, făcându-ne părtaşi la domolirea diferenţelor, în favoarea asemănărilor ce ne asigură.
La pagina 113 a cărţii Corinei Ciocârlie, Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură, cu concizia şi umorul bine cunoscute, Dan Perjovschi ilustrează ideea graniţeler (borders) între care suntem inevitabil prinşi: ele sunt cele din capul nostru (un omuleţ cu mintea cusută) şi cele pe care le suspendăm, întrerupându-le prin chiar mersul nostru înainte, măcar atât cât ţine pasul. Stă în puterea noastră de a vedea în cusătura graniţei o linie care uneşte, înnădeşte sau una care inevitabil închide şi desparte.
Preţul succesului
Cartea Corinei Ciocârlie, publicată iniţial în
