Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regina Elizabeth II îşi exprimă tristeţea faţă de moartea lui Margaret Thatcher

Publicat in Antena 3, luni 8 aprilie 2013 ·

Regina Elizabeth II s-a declarat "tristă" să afle că Margaret Thatcher a murit, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că ţara a "pierdut un mare lider", la câteva minute după anunţarea morţii fostului premier, relatează AFP.

"Cu o mare tristeţe am aflat despre moartea doamnei Thatcher. Noi am pierdut un mare lider, un mare premier şi o mare britanică", a declarat acualul premier David Cameron, citat într-un comunicat.

Margaret Thatcher a murit, în urma unui atac cerebral. "Doamna de fier" avea 88 de ani

Regina a aflat cu tristeţe această veste, a anunţat Palatul Buckingham într-un comunicat, precizând că ea a trimis un "mesaj de compasiune" familiei lui Margaret Thatcher.

CINE A FOST MARGARET THATCHER

Singura femeie premier din Marea Britanie şi personalitate marcantă a vieţii politice britanice din secolul XX, Margaret Thatcher apărea rar în public.

Bolnavă de Alzheimer şi slăbită fizic, ea nu a mai ieşit public din 2002, la recomandarea medicilor, după ce a fost victima mai multor atacuri cerebrale.

În decembrie, Thatcher a fost spitalizată pentru a fi supusă unei operaţii "minore", conform anturajului său, de eliminare a unei tumori de la vezica urinară.

Citeşte şi:

Margaret Thatcher, la prima vizită în România. Vezi întâlnirea dintre "doamna de fier" şi Ceauşescu

"Urăm bun venit României în familia ţărilor libere". Cum comenta Margaret Thatcher, în 1989, căderea lui Nicolae Ceauşescu

Regina Elizabeth II s-a declarat "tristă" să afle că Margaret Thatcher a murit, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că ţara a "pierdut un mare lider", la câteva minute după anunţarea morţii fostului premier, relatează AFP.

"Cu o mare tristeţe am aflat despre moartea doamnei Thatcher. Noi am pierdut un mare lider,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°