Lovitura de teatru de sǎptǎmâna trecutǎ, prin care Victor Ponta şi Traian Bǎsescu au impus, practic, şefii Parchetului General şi ai DNA, precum şi alţi şefi din procuraturǎ, nu poate rǎmâne fǎrǎ urmǎri. Nu mǎ refer aici la cele politice (adoptarea deciziei fǎrǎ consultarea partenerilor de alianţǎ îşi va pune o apǎsatǎ amprentǎ asupra echilibrului dintre componentele USL), ci la raportul dintre instituţiile statului, mai ales la cel dintre justiţie şi executiv.
Practic, odatǎ cu înţelegerea dintre preşedinte şi premier, avizul (oricum consultativ) pe care rǎmâne sǎ-l dea Consiliul Superior al Magistraturii este o simplǎ formalitate – cum ar spune Traian Bǎsescu, membrii secţiei de procurori vor face oficiu de notar. Ne amintim cǎ în 2005, când Monica Macovei muta prerogativa numirii şefilor parchetelor de la CSM la Ministerul Justiţiei, a argumentat cǎ rǎspunderea politicǎ este a guvernului. Nu ştiu dacǎ în ianuarie, atunci când a afirmat cǎ nu ministrul Justiţiei ar trebui sǎ facǎ propunerile, ci CSM, Traian Bǎsescu a avut chiar o scǎpare. Este clar cǎ actuala procedurǎ afecteazǎ principiul independenţei justiţiei faţǎ de executiv.
Aceastǎ prevalenţǎ a executivului asupra justiţiei ar fi trebuit sǎ fie limitatǎ prin introducerea celebrelor “proceduri transparente” (neprevǎzute în legislaţie, dar agreate la nivelul principiului de cǎtre toate pǎrţile) dupǎ care se fac nominalizǎrile. Ori, prin înţelegerea dintre cei doi, acest paleativ a fost aruncat peste bord. Sǎ vedem ce va spune Comisia Europeanǎ, care a bombǎnit dupǎ anunţarea precipitatǎ a nominalizǎrilor de cǎtre premier, dar a tǎcut dupǎ ce Preşedintele şi-a anunţat acordul.
Nu este singurul act prin care principiul independenţei justiţiei faţǎ de executiv a fost, în ultimele zile, afectat. Tot sǎptǎmâna trecutǎ a fost publicatǎ Ordonanţa de Urgenţǎ nr.21 din 27 martie (da, iarǎşi ordonanţ
