Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O alarmă falsă: cine în locul lui Cornel Țălnar?!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 9 aprilie 2013 ·

Nici măcar Cornel Țălnar nu mai știe a cîta oară antrenează pe Dinamo! Pentru că, începînd din 1997, ar fi a șasea oară, i se spune “mantaua de vreme rea”. De fiecare dată cînd lucrurile se încurcau, “principalul” renunțînd sau fiind demis, se apela la Țălnar, care venea cu același entuziasm și, fără să întrebe ceva, se apuca de treabă. O făcea mai bine ori nu, niciodată însă nu cerea, nu pretindea. Pentru el, “cîine roșu” pe viață, Dinamo nu era și nu e de refuzat.

În actualul sezon, celui poreclit de unii Țînțarul și de alții Papa i-a mers strună. A luat “haita” de la jumătatea clasamentului și, după victoria obținută sîmbătă în Gruia, a dus-o lîngă podium, la numai două puncte de Astra, ocupanta poziției secunde! De unde părea ieșită definitiv din cursa pentru Europa, Dinamo a revenit spectaculos, Țălnar adunînd 15 puncte din 18, echivalentul unui procentaj de reușită de 83,3 la sută, remarcabil spre excelent.

Atenție, în măsura în care formația din Ștefan cel Mare ar fi avut și pe parcursul toamnei ritmul din retur, ea ar fi acumulat 62 de puncte, un singur punct mai puțin decît Steaua, liderul detașat al campionatului Nu s-a întîmplat însă așa din cauză că Bonetti și Dorinel, predecesorii Țînțarului, au realizat procentaje inferioare, 48,9 și, respectiv, 66,7 la sută.

Cifrele îl recomandă pe Țălnar drept unul dintre cei mai eficienți tehnicieni din Liga 1. Nu vreau să spun că a ajuns la apogeu, că a învățat tot, că e tobă de fotbal. Dar e meritul lui, incontestabil, de a fi revigorat o echipă ce risca să piardă nu doar lupta cu adversarele, ci și cu ea însăși. Țălnar a pregătit magistral returul. Atît că, urcîndu-i pe jucători la munte, trezindu-i în zori și alergîndu-i de le-au sărit capacele, unii i-au reproșat că folosește metode depășite, anacronice, comuniste Deși discuția pe această temă nu-i încheiată, fulminanta ascensiune a “cîin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 39 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 39 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°