Adus în faţa lui Pilat din Pont, care-l acuză de instigare la dărîmarea Templului, aşa cum scriu Rapoartele, Yeshua se apără zicînd: "Se ţine scai de mine un om cu un pergament din piele de ţap în mînă şi care scrie fără istov. O dată mi-am aruncat privirea pe acel pergament şi m-am înfiorat. Nu spusesem absolut nimic din ce scria acolo“.

Ori de cîte ori mi se întîmplă ca o faptă sau o vorbă de a mea să fie văzută altfel decît am conceput-o, mă duce gîndul, amuzat, la această scenă din Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov.

Luni, 8 aprilie 2013, parcurgînd mesajele postate sub textul meu Daniel Morar – un Robespierre care acceptă o sinecură la Curtea Constituţională, am încercat, în răstimp de cîteva minute, salturi de la o stare de spirit la alta.

La început m-am bucurat că locul tradiţionalelor înjurături, un fel de copy paste practicat de postacii zilieri ai partidelor, a fost luat de comentarii serioase.

Bucuriei i-a urmat descumpănirea.

Una dintre acele stări de spirit despre care poporul spune:

Să-ţi pui mîinile în cap, nu alta!

Aproape toate mesajele, iscălite, corect sau nu, cu nume feminine, mă înţepau cu ace veninoase, de viespi virtuale, pentru că am păcătuit grav desconsiderînd viaţa şi activitatea lui Daniel Morar.

În replică la ceea ce s-a presupus a fi o desconsiderare, Mesajele cu pricina se grăbeau să-mi vîre în ochi realizările DNA şi să-mi cînte din toate alămurile personalitatea lui Daniel Morar.

"Eu cred că dacă toţi ne-am face datoria măcar în proporţie de 25% din cît a făcut Dl. Morar, ţara asta ar fi mult mai bună“ – mă pune la punct un Mesaj.

Deşi, între noi fie vorba, ar trebui discutat într-o zi, la rece, fără patimă, despre activitatea DNA din ultimii ani (eu, de exemplu, cred că trimiterea de Stenograme către presă a constituit o gravă încălcare a drepturilor omului în cazul celor trans