Mesajul a fost trimis. Multumesc!

310.000 lei, nota de plată pe trei luni la „munca la negru”

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 10 aprilie 2013 ·

25 de agenţi economici au fost sancţionaţi, în doar trei luni, pentru depistarea a 47 de persoane care lucrau fără forme legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a aplicat în cea de-a treia lună a acestui an amenzi în valoare de 90.000 de lei, ca urmare a sancţiunilor aplicate pentru nouă agenţi economici. Potrivit unui raport al instituţiei publicat pe site-ul ITM Buzău, societăţile au fost sancţionate pentru utilizarea muncii nedeclarate.

În acest sens, este vorba despre SC ABCD Fast International SRL, unde au fost depistate două persoane care lucrau fără forme, şi care a fost amendată cu 20.000 de lei, SC BDS Import Export SRL, SC Cridava De Luxe SRL, Istrate Iulian Întreprindere Individuală şi SC Radimpex Com SRL, fiecare primind o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru găsirea a câte o persoană care lucra ilegal şi SC Dalyan Pan Prod SRL-D, care a fost amendată cu 30.000 de lei pentru depistarea a trei persoane nedeclarate. Totodată, în luna martie, inspectorii muncii au depistat opt persoane care lucrau „la negru” la SC Building Hause Renovation 2010 SRL, firmă care s-a ales cu un dosar penal, această acţiune fiind considerată infracţiune.

Astfel că, în luna martie au fost depistate 16 persoane care lucrau fără forme legale, iar valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 90.000 de lei.

În primul trimestru din 2013, ITM Buzău a sancţionat 25 de agenţi economici, şi anume cinci în ianuarie, zece în februarie şi alţi zece în martie, pentru depistarea a 47 de persoane care lucrau fără forme legale, respectiv nouă în prima lună din an, 22 în cea de-a doua şi 16 în martie. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 310.000 de lei. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în februarie, 130.000 de lei, în ianuarie şi martie ­va­loarea amenzilor fiind egală, de 90.000 de lei.

Anul trecut, în urma verificărilor efectuate, au fost

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 18 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 15 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 10 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°