Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul ÎNGHIŢIT DE VIU: Zeci de maşini dispar zilnic sub pământ - GALERIE FOTO

Publicat in Mediafax, marți 9 aprilie 2013 ·

Locuitorii unui oraş din Rusia au început să se teamă pentru viaţa lor, după ce în ultima perioadă un fenomen ciudat a pus stăpânire pe localitate.

Zilnic, numeroase maşini, autobuze sau camioane dispar în craterele ce au apărut peste tot în oraşul Samara, din sud-estul Rusiei, scrie Daily Mail.

Oamenii trăiesc permanent cu teama că pământul s-ar putea prăbuşi sub picioarele lor.

GALERIE FOTO

Se presupune că gropile, care s-au format mai ales în parcări, intersecţii aglomerate şi pe anumite artere de circulaţie, ar fi apărut din cauza surpărilor de teren.

Astfel, gheaţa de la suprafaţă s-ar fi topit, iar apa în exces care s-a scurs în pământ a deteriorat drumurile din oraşul Samara.

Potrivit autorităţilor, cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în urma acestor accidente. Cetăţenii au semnat deja o petiţie, cerând autoritatilor să rezolve problema.

Formarea craterelor este un fenomen obişnuit în zonele miniere, însă craterele care apar "natural" reprezinta un proces care poate dura zeci de ani.

Ele apar în urma unui fenomen cunoscut sub numele de "procesul Karst", care presupune dizolvarea unui strat de rocă de apa acidă. Ploaia care patrunde în sol absoarbe dioxidul de carbon şi interactioneaza cu vegetatia aflată în stare de descompunere. Consecinţa este că apa care care intră în stratul de roca conţine acizi şi aceasta erodează roca.

Un alt oraş din Rusia care s-a confruntat cu un astfel de fenomen a fost Brezniki. Potrivit unor date, aproximativ 12.000 de persoane au plecat din acest oraş în perioada 2005-2010, din cauza craterelor apărute în pământ. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum o ora
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 55 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Val de emoţii la moartea actriţei Maggie Smith. „S-a tras cortina peste o comoară naţională”, a scris Regele Charles

Adevarul acum o ora
Moartea actriţei britanice Maggie Smith, câştigătoare a două Premii Oscar şi interpreta unui îndrăgit personaj din seria „Harry Potter”, a declanşat un val de emoţii în Marea Britanie. Începând cu Regele Charles, actori celebri şi fani şi-au amintit

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum 55 minute
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 40 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°