Prietenii şi colegii lui Andrei şi Cosmin au reuşit să organizeze miercuri, 10 aprilie, în clubul Rooms, un concert dedicat memoriei acestora.
Prietenii şi colegii lui Andrei FRK Dragomir, tânărul ucis împreună cu Cosmin Said Băbălău, duminică, 31 martie, pe trecerea de pietoni de la Krypton, de Iulian Siclitaru, se mobilizează în continuare exemplar. Aceştia au reuşit să organizeze miercuri, 10 aprilie, în clubul Rooms, începând cu ora 21, un concert dedicat memoriei lui Andrei FRK şi Cosmin Said. Cu această ocazie, tinerii speră să strângă fonduri pentru a o ajuta pe mama lui Andrei şi se aşteaptă ca prietenii, cunoscuţii celor doi şi tinerii care iubesc hip-hopul să vină într-un număr cât mai mare la concert.
Vor urca pe scenă 2Peu, Jianu, Rek, Sck Vecinu, Vio Alin, Tase, Eczistent, Alex şi Gust. Iluzionistul Ionuţ Marcu va susţine un moment de magie în memoria celor doi. Concertul se numeşte “AcelaSHH vei rămâne!”, iar intrarea este liberă.
Tinerii filmează de două zile, la Teatrul Naţional şi alte două locaţii, videoclipul prin care protestează împotriva teribilismului la volan. Videoclipul va avea ca fond muzical linia melodică a piesei lui Andrei FRK intitulată sugestiv “Adio”.
Acesta nu va fi singurul eveniment în memoria celor doi tineri, urmând ca pe parcursul acestui an, tinerii să mai organizeze concerte şi manifestări dedicate memoriei celor doi.
Vezi AICI adresa unde va avea loc concertul! Prietenii şi colegii lui Andrei şi Cosmin au reuşit să organizeze miercuri, 10 aprilie, în clubul Rooms, un concert dedicat memoriei acestora.
Prietenii şi colegii lui Andrei FRK Dragomir, tânărul ucis împreună cu Cosmin Said Băbălău, duminică, 31 martie, pe trecerea de pietoni de la Krypton, de Iulian Siclitaru, se mobilizează în continuare exemplar. Aceştia au reuşit să organizeze miercuri, 10 aprilie, în clubul Rooms, începând cu ora 2