Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme pentru legenda Realului: Alfredo Di Stefano a fost spitalizat

Publicat in Pro Sport, marți 9 aprilie 2013 ·

Fostul fotbalist al echipei Real Madrid, Alfredo Di Stefano, în vârstă de 86 de ani, care suferă de o afecţiune cardiacă, a fost internat, marţi, într-un spital spaniol pentru a fi supus unor teste de rutină.

"Di Stefano a fost internat, marţi, la spitalul La Fe din Valencia pentru un control. Pacientul se simte bine şi va fi supus unui examen de rutină", a anunţat conducerea spitalului unde, în urmă cu opt ani, Di Stefano a fost supus unei operaţii de by-pass coronarian.

Potrivit presei, care citează surse din cadrul grupării Real Madri unde Di Stefano este preşedinte de onoare din 2000, fostului jucător i-a fost detectată o "uşoară aritmie".

Di Stefano a suferit în 2005 un suferit un infarct de miocard, fiind supus apoi unei intervenţii de by-pass coronarian.

Născut la 4 iulie 1926 la Buenos Aires, Alfredo Di Stefano şi-a început cariera la echipa River Plate, iar apoi a făcut parte din "echipa de aur" a clubului Real Madrid, în perioada 1953-1963, când spaniolii au cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni. Câştigător al Balonului de Aur în 1957 şi 1959, Di Stefano a cucerit de opt ori campionatul Spaniei şi a fost de cinci ori cel mai bun marcator din Primera Division.

sursa: Mediafax

Fostul fotbalist al echipei Real Madrid, Alfredo Di Stefano, în vârstă de 86 de ani, care suferă de o afecţiune cardiacă, a fost internat, marţi, într-un spital spaniol pentru a fi supus unor teste de rutină.

"Di Stefano a fost internat, marţi, la spitalul La Fe din Valencia pentru un control. Pacientul se simte bine şi va fi supus unui examen de rutină", a anunţat conducerea spitalului unde, în urmă cu opt ani, Di Stefano a fost supus unei operaţii de by-pass coronarian.

Potrivit presei, care citează surse din cadrul grupării Real Madri unde Di Stefano este preşedinte de onoare din 2000, fostului jucător i-a fost detectată

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°