Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucruri inedite despre Coca-Cola

Publicat in Capital, marți 9 aprilie 2013 ·

Coca-Cola este cea mai consumată băutură răcoritoare din lume, dar știai că aceasta a ajuns în spațiu sau că firma cu acleași nume, care produce băutura, a sponsorizat Jocurile Olimpice din 1936, organizate de Germania nazistă

Coca-Cola este o băutură răcoritoare recunoscută la nivel global. Conform unui studiu, 94% dintre populația lumii știe ce este Coca-Cola și chiar îi recunoaște logo-ul. Este al doilea cuvânt cunoscut în lume, după “Okay”. Puțini știu însă că în anul 1985 NASA a cerut celor de la Coca-Cola să le permită să efectueze un experiment cu băutura răcoritoare în spațiu. Când au aflat despre acest lucru cei de la Pepsi au trimis celor de la NASA și produsul lor. Până la urmă cele două băuturi răcoritoare au fost testate în spațiu însă experimentul nu a reușit deoarece băuturile nu au fost refrigerate corespunzător.

Steve Raichlen, un bucătar cunoscut de peste Ocean folosește Coca-Cola ca ingredient într-unul din preparatele sale, dar ce este interesant este faptul că pentr prepararea Coca Cola s-a folosit drept ingredient cocaina, cel puțin până în 1914, când aceasta substanța narcotică a fost interzisă.

Un alt fapt interesant despre Coca-Cola este acela că a fost bautură oficială a JO din 1936, organizate de Germania lui Hitler. Legat de momentele amuzante din istoria Coca-Cola, la mijlocul anilor 80 compania a desfășurat o campanie de revenire la sticla originală. Campania se numea „Feel de Curves”. În Australia compania a trebuit să retragă toate posterele din cauza unei glume a artistului grafic. Acesta a desenat pe unul dintre cuburile din poster o femeie care făcea sex oral. Coca-Cola a trebuit să platească 200.000 de dolari pentru retragerea posterelor și retipărirea acestora.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°