Un fost angajat al Muzeului Judeţean Mureş este cercetat penal în cazul celor 18 tablouri, majoritatea din colecţia 'Tezaur', care au dispărut din muzeu şi au fost înlocuite cu falsuri, a anunţat marţi Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş.
Potrivit Andreei Pop, purtătorul de cuvânt a IPJ Mureş, dosarul celor 18 tablouri de colecţie înlocuite cu falsuri este în lucru încă din anul 2005, însă recent a fost descoperit şi recuperat unul dintre acestea, în valoare de circa 15.000 - 20.000 de euro, iar astfel au început cercetările penale împotriva fostului angajat.
Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Zoltan Soos, a arătat că falsurile au fost descoperite cu ocazia unui inventar comandat de Ministerul Culturii şi că lipsa tablourilor originale nu a putut fi observată mult timp dat fiind faptul că numărul de tablouri coincidea cu numărul aflat în inventar.
Soos a spus că în cazul Muzeului Judeţean Mureş este vorba despre 18 tablouri, din care unul s-a recuperat, că au fost şi altfel de tablouri depistate, iar cercetările s-au extins.
El a mai spus că întrucât muzeele nu dispuneau de specialişti, fie achiziţionau falsuri, fie aveau colecţiile predispuse la a fi înlocuite cu falsuri, mai ales că piaţa neagră a traficului cu lucrări de artă s-a dezvoltat după anul 1990, când Legea Patrimoniului a fost abrogată.
Zoltan Soos a subliniat că Muzeul Judeţean Mureş deţine o colecţie de picturi foarte valoroasă şi de aceea se presupune că tablourile originale sustrase au părăsit deja ţara.
Directorul a mai spus că în colecţia Muzeului Judeţean Mureş există mai multe categorii de picturi şi că se presupune că unele chiar ar fi fost achiziţionate ca falsuri, care nu au fost etichetate ca atare din cauza lipsei specialiştilor în domeniu, însă exist