Trei proiecte depuse de instituţii din Sălaj au fost selectate spre finanţare de către Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău va primi din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional 46.574 de lei pentru organizarea Festivalului de reconstituiri istorice Porolissum Fest. Tema din acest an este ,,Daci versus romani", cu atât mai mult cu cât se împlinesc anul acesta 1925 de ani de la primele confruntări daco-romane. Muzeul din Zalău mai depusese şi un alt proiect spre finanţare, însă, din păcate, acesta nu a intrat la finanţare în acest an. Este vorba despre proiectul ,,De la Apicius la lelea Floare - recuperarea istorică a tradiţiilor culinare din judeţul Sălaj", prin care muzeografii îşi propuneau să afle, prin metode specifice cercetării ştiinţifice, ce şi cum mâncau strămoşii noştri. ,,Noi vom face acest proiect pe cont propriu. Nu vom mai organiza toate activităţile propuse, pentru că nu avem banii necesari, dar proiectul îl vom face", ne-a declarat managerul Muzeului, Corina Bejinariu.
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj îşi face debutul la Administraţia Fondului de Mediu cu un proiect prin care vor fi reabilitate mai multe case ţărăneşti din satele sălăjene. Proiectul se numeşte ,,Acasă, ca demult" şi primeşte o finanţare de 50.560 de lei. Potrivit managerului Centrului, Daniel Săuca, cu aceşti bani vor fi reabilitate minimum patru case tradiţionale din comunele Buciumi, Plopiş şi Cizer.
Ultimul, dar nu cel din urmă proiect câştigat de Sălaj este cel depus de Primăria Municipiului Zalău - ,,Remodelarea spaţiului public din municipiul Zalău - consens între nevoile culturii urban locale şi rigorile arhitecturii şi designului urban". Valoarea proiectului este de 55.000 de lei, sumă ce va fi folosită, potrivit purtătorului de cuvânt Manuela Ghiuruţan, pentru organizarea unui concur