Celebrul cor naţional de cameră „Madrigal” aniversează 50 de ani de activitate, printr-un concert extraordinar pe care îl va susţine la Iaşi, pe 29 aprilie. Evenimentul, programat în Sala Mare a Teatrului „Vasile Alecsandri”, de la ora 19, va constitui un prilej de celebrare prin muzică a valorilor care întruchipează, de jumătate de veac, esenţa şi spiritul Corului „Madrigal”, condus în prezent de maeştrii Voicu Popescu şi Anna Ungureanu.
Concertul este dedicat, totodată, sărbătorilor pascale, desfăşurându-se sub genericul „Lumină din Lumină”. Înainte de a ajunge la Iaşi, apreciatul cor va evolua în Capitală, pe scena Ateneului Român. În concertul pe care îl va oferi publicului ieşean, corul „Madrigal” va interpreta lucrări cu un profund conţinut spiritual, din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Studenţilor şi la agenţia teatrală din bulevardul Ştefan cel Mare cu 100 lei şi 130 lei. Simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, „Madrigalul” a luat fiinţă în aprilie 1963, în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Timp de 47 de ani, activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului. În decursul unei jumătăţi de veac, corul a susţinut 4100 de concerte în ţară şi străinătate, de exemplu în Franţa, Italia, Germania, Luxemburg sau Japonia. „Madrigalul” a adus aproape de sufletul publicului capodopere aparţinând şcolilor Renaşterii Europene, interpretate în limbile originale, mari comori ale muzicii bizantine şi vechi româneşti, colinde şi lucrări de inspiraţie folclorică, elemente din patrimoniul clasic autohton, dar şi creaţii româneşti contemporane.Ca o recunoaştere a valorii sale excepţionale, Corul „Madrigal” a fost declarat în 1992, la Paris, „bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO”.
Celebrul cor naţ