Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Mitingul Oltchim s-a încheiat, problemele continuă. Peste 1.000 de angajaţi au protestat | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 aprilie 2013 · ·

Protestatarii de la Oltchim protestează azi în fața Guvernului, solicitând o întâlnire cu premierul Victor Ponta.

Mitingul salariaților Oltchim s-a încheiat în jurul orei 14.00.

Un grup condus de liderul sindical Mihai Diculoiu participă la o întâlnire cu reprezentanţii guvernului pe tema Oltchim. Acesta a declarat pentru presă că Oltchim trebuie privatizat împreună cu rafinăria Arpechim Piteşti, în iunie 2013, cu un investitor strategic.

"Astăzi, 1.000 de salariaţi de la societatea comercială Oltchim protestează vizavi de rezolvarea revendicărilor privind revigorarea combinatului Oltchim. Este absolut necesar să se găsească capitalizare în sumă de 45 milioane euro să putem pune în funcţiune, în primă instanţă, 35% din capacitatea de producţie de la Râmnicu Vâlcea şi, ulterior, să pornim petrochimia la Arpechim Piteşti", a spus Diculoiu, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că sindicaliştii, care protestau începând cu ora 11.30, în Piaţa Victoriei, cer ca salariile să fie plătite până pe 15 aprilie.

"Dorim ca administratorii judiciari să fie înlocuiţi cu unii competenţi, capabili să pună în practică măsurile dispuse de Ministerul Economiei. Suntem deschişi dialogului social şi vrem respectarea contractului colectiv de muncă. Avem speranţa că premierul Victor Ponta va înţelege clar rolul Oltchim în peisajul economic al celor două judeţe, Vâlcea şi Argeş", a mai afirmat liderul de sindicat.

Protestatarii au luat decizia de a veni la București pentru că se consideră ignorați de Guvernul României.

Angajații Oltchim protestează de aproximativ două săptămâni, nemulţumiţi de anunţul privind disponibilizarea a peste o mie de salariaţi. Potrivit unor informaţii apărute în presă, 1.000 de angajaţi ar urma să fie disponibilizaţi, iar 500 să intre în şomaj tehnic. Conform altor informații, disponibilizările ar viza

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 27 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°