Noaptea de sâmbătă spre duminică nu a fost un sfetnic bun pentru doi tineri din judeţ. Urcaţi la volan fără permis, aceştia s-au ales cu dosare penale. Nicu M. de 23 de ani, din Costeşti-Răchiţi a fost prins de poliţişti pe un drum comunal conducând un autoturism, iar în mai puţin de o oră, pe DN 29B, în Cătămărăşti Deal, poliţiştii au dat peste Andrei Silviu L. de 23 ani, din localitate, care conducea, deşi nu avea permis şi era băut, etilotestul indicând în cazul lui o concentraţie de 0,64 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după care a ajuns la poliţie, urmând să fie cercetat pentru conducere fără permis şi conducere a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Noaptea de sâmbătă spre duminică nu a fost un sfetnic bun pentru doi tineri din judeţ. Urcaţi la volan fără permis, aceştia s-au ales cu dosare penale. Nicu M. de 23 de ani, din Costeşti-Răchiţi a fost prins de poliţişti pe un drum comunal conducând un autoturism, iar în mai puţin de o oră, pe DN 29B, în Cătămărăşti Deal, poliţiştii au dat peste Andrei Silviu L. de 23 ani, din localitate, care conducea, deşi nu avea permis şi era băut, etilotestul indicând în cazul lui o concentraţie de 0,64 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după care a ajuns la poliţie, urmând să fie cercetat pentru conducere fără permis şi conducere a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.