Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL ADEVĂRUL Deputata Valeria Schelean se sacrifică pentru cărăşeni

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Deşi câştiga mult mai bine din avocatură, deputata spune că a renunţat la bani şi la vocaţie ca să se jertfească pentru alegătorii săi, pe care îi alintă „dragii mei, cărăşeni“

Valeria Schelean (31 de ani) a intrat în Parlament cu mai multe etichete lipite pe frunte. Pe una dintre ele scrie că este fiica omului de afaceri Nicuşor Schelean, membru PDL cu business-uri în energie şi telecomunicaţii şi cu o avere de ordinul milioanelor de euro (între altele, este şi acţionar al colosului RCD-RDS). Alta se referă la relaţia pe care Valeria Schelean a avut-o cu Gruia Stoica, socotit stăpânul transportului feroviar de marfă din România.

Stoica este unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la peste 400 de milioane de euro, iar despre el s-a vehiculat, în ultima vreme, că ar vrea să investească în clubul de fotbal Rapid Bucureşti. Din relaţia lor a rezultat un copil, care acum are 10 ani şi pentru care Gruia Stoica şi Valeria Schelean s-au judecat ani în şir pentru recunoaşterea paternităţii. Tabloidele au scris recent că cei doi s-au împăcat şi că îşi fac vacanţele împreună, motiv pentru care, în preajma alegerilor, s-a speculat că Valeria Schelean ar fi fost împinsă pe listele PDL-ului chiar de către partenerul de viaţă.

Trebuie spus totuşi că dincolo de aceste picanterii din biografia ei, deputata de 31 de ani are în spate şi o carieră de avocat în care a reuşit să-şi construiască o reputaţie excelentă, „fără niciun ajutor din partea nimănui“. Câştigurile erau pe măsură, în orice caz mult mai mari decât salariul de parlamentar. Şi atunci de ce a mai intrat Valeria Schelean în Parlament? Dacă nu pentru bani, poate pentru influenţă, căci este şi asociată în firma Alset, care urmează să deruleze un mare proiect energetic în zona Caraş. Ea spune că explicaţia este simplă: a intrat în politică pentru a schimba viaţa oamenilor, chiar dacă pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 27 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 30 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 30 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 46 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°