La sfarsitul lunii Martie a avut loc, in capitala Frantei, o sarbatoare a literelor romane. Romania a fost invitata de onoare a Targului de Carte parizian, alaturi de cel de la Frankfurt, probabil cel mai prestigios, de acest fel, targ european.

Noi, veteranii scrisului romanesc, dar sunt convins ca si multi colegi ai nostri, mai prestigiosi sau mai putin cunoscuti, au trait aceeasi bucurie, aceeasi emotie. Nu e putin lucru ca literatura si umanistica unei tari intrate mai tarziu in conclavul marii literaturi europene sa fie invitata de onoare, alaturi de alte culturi europene de mare si vechi prestigiu, la Paris, loc in care, in ultimele secole, s-au dezbatut si afirmat mari curente si valori ale literaturii universale. Dar... nu ne-am bucurat cu totii, scriitori si creatori ai limbii si literaturii romane; au fost unii care au profitat de aceasta unica ocazie pentru a aduce aici, in capitala Frantei si in una din capitalele culturii universale, certurile si ranchiunele marunt provinciale de acasa, penibilele lupte pentru putere si „arginti”, transferand aici, in Apusul cultural mandru si creator de modele si de valori, ecourile joase si nu rareori mizerabile ale luptelor si hartuirilor noastre politice. Au fost, intr-adevar, la deschiderea targului, cativa indivizi, „ipochimeni literari”, cu sarcini venite de nu se stie unde – probabil de acasa sau din ceea ce unii inteleg prin acasa, ca si pe vremea comunismului decedat! – care, se zice, „au protestat”! Apoi, se pare, au profitat de vinurile romanesti aduse din tara si cu ajutorul benevolent al fortelor de ordine, si-au luat talpasita. Da, au protestat, dar... contra a ce? Contra cui? Se pare ca au protestat, luand apararea celor care au refuzat sa participe, cei care, dupa cum auzim din presa, se considera nu numai „elita culturala”, „singura”, nu-i asa, dar si singurii detinatori ai valorilor de creati