Complexul Muzeal Arad organizează la Secţia de Artă o expoziţie unică, dedicată artei chineze. Vernisată miercuri, 10 aprilie de la orele 18 în prezenţa proprietarului lucrărilor, colecţionarul pasionat de artă extrem-orientală Adrian Ciceu, expoziţia „Pictură şi stampă chineză” va putea fi vizitată până în 10 mai şi reprezintă o premieră în ţara noastră. „Stampele chineze expuse la Muzeul de Artă din Arad sunt, în marea lor majoritate, xilogravuri realizate între anii 1950 – 1970, după acuarele ale unor pictori chinezi moderni celebri: Qi Baishi, Xu Beihong, Ren Bonian, Li Keran, etc. Subiectele predilecte ale lucrărilor, executate în tehnica tradiţională a xilogravurii, sunt teme mult îndrăgite de artiştii chinezi: animale, păsări, insecte şi flori” – Ioan Colta, curator.
Expoziţia este compusă din două zone distincte, care relaţionează organic între ele; o parte de pictură chineză modernă şi o alta de stampe, xilogravuri chineze realizate în tehnica tradiţională.
Lucrările de pictură chineză modernă sunt executate de maestrul Ma Cheng Xiang (n. 1937), pictor şi reputat caligraf, fost profesor de pictură la Academia Centrală de Artă Dramatică din Beijing. Creaţia acestuia, cu accente expresioniste, oferă o foarte actuală perspectivă asupra artei chineze contem- porane de factură tradiţională.
Printre temele favorite ale artistului se regăsesc şi două din subiectele majore ale picturii chineze tradiţionale; animalele, respectiv peisajul. Animalele (pisici, cerbi, vulpi sau bufniţe) sunt redate într-o manieră modernă, aparent extrem de redusă ca mijloace de expresie, însă pictorul reuşeşte să surprindă, cu un umor subtil, esenţa, caracterul fiecărui animal în parte.
„Peisajele lui Ma Cheng Xiang sunt definite de relaţia polară, de tip yin-yang, dintre Vid şi Plin. Prin Vid, Plinul ajunge să-şi manifeste adevărata lui plenitudine. Mari