Compania China Gezhouba vrea să construiască hidrocentrala de acumulare de la Tarniţa-Lăpuşteşti, judeţul Cluj, şi să investească în construcţia Autostrăzii Transilvania şi a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, potrivit reprezentanţilor Prefecturii.
O delegaţie a companiei chineze se află la Cluj în aceste zile.
"Vizita este legată de intenţia părţii chineze de a se implica în realizarea hidrocentralei de acumulare de la Tarniţa - Lăpuşteşti, precum şi de posibilitatea de a investi în lucrările de construcţie a Autostrăzii Transilvania şi în construcţia Spitalului Regional de Urgenţă", se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj.
China Gezhouba Group Corporation este una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism.
Grupul a fost principalul contractor al hidrocentralei "Trei defilee", cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe fluviul Yangtze, şi a realizat sau a participat, în China, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale precum şi la peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii - autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe.
China Gezhouba şi-a exprimat şi anii trecuţi interesul pentru proiectul hidrocentralei de Tarniţa - Lăpuşteşti, care urmează să fie construită la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, după o investiţie estimată la peste un miliard de euro.
Hidocentrala va avea o capacitate instalată de 1.000 MW, realizarea proiectului urmând să dureze între cinci şi opt ani. Noua investiţie va crea peste 4.000 de locuri de muncă.
Compania China Gezhouba vrea să construiască hidrocentrala de acumulare de la Tarniţa-Lăpuşteşti, judeţul Cluj, şi să investească în construcţia Autostrăzii Transilvania şi a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, potrivit reprezentanţilor Prefecturii.
O delegaţie a companiei chineze se află la Cluj în aceste zile. @