Cazul minorelor abuzate fizic din localitatea Țicău a ajuns în atenţia oficialilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş. Aceştia au stabilit că marea majoritate a incidentelor care au apărut în familia din Ţicău survin pe fondul consumului de alcool.
"În cursul serii de ieri, 08 aprilie 2013, Serviciul Abuz-Neglijare a fost sesizat de către reprezentanții mass-media cu privire la suspiciunea de abuz asupra unui număr de două minore din localitatea Țicău. Reprezentanții Serviciului s-au prezentat la Secția de Urgențe-Pediatrie din cadrul Spitalului Județean “Dr. Constantin Opriș” luând act de confirmarea medicală a faptului că cele două minore au fost victimele unui abuz fizic.
S-au purtat discuții informale cu mama minorelor și cu reprezentanții Poliției Ulmeni. Cele două minore au rămas internate în cadrul Secției Pediatrie, în vederea efectuării unor investigații medicale amănunțite care să stabilească cu exactitate starea lor de sănătate. Reprezentanții Serviciului Abuz-Neglijare vor solicita și o expertiză medico-legală în ceea ce privește cele două minore abuzate.
În cursul zilei de azi, reprezentanții Serviciului Abuz-Neglijare s-au deplasat la domiciliul minorelor unde împreună cu reprezentanții Primăriei, respectiv Poliției Ulmeni, vor efectua o investigație socială detaliată ale cărei concluzii să stea la baza propunerii soluției optime în ceea ce îi privește pe toți cei șapte copii ai familiei, ale căror vârste sunt cuprinse între 5 și 15 ani.
Din datele preliminare rezultă că incidentele de agresiune săvârșite de către tatăl minorilor se produc pe fondul consumului de alcool, în contextul general al unui climat familial instabil. Totodată D.G.A.S.P.C. va comunica datele obținute autorităților competente, în vederea stabilirii de către acestea a eventualelor fapte de natură penală săvârșită de către