Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Senat, la beci!

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

L-am văzut și pe al treilea pușcăriabil al Gorjului atacând cotidianul nostru și pe subsemnatul, deranjat vizibil că scriem adevărul despre un șarlatan care a ajuns senator în Parlamentul României. Nicolae Mischie și Ionel Manțog au mai fost cei care au ținut conferințe de presă în care eu și colegii mei eram înfierați și se mințea cu nerușinare la adresa noastră.

Mai necopt și încet de tot la minte, Dian Popescu a făcut greșeala celor care au ajuns în pușcărie. Ne-a acuzat de tot ce i-a venit în minte și, considerând că PNL Gorj este moșia sa, ne-a interzis și să ne mai prezentăm la conferințele de presă, nu de alta, dar să nu vadă gorjenii ce analfabet au trimis în Parlament. Adevărul mai este și că acesta, având un psihic plăpând, vede negru în fața ochilor când dă cu privirea de cineva de la Gorj Exclusiv.

De unde atâta supărare și atâția nervi? Din faptul că este prins rău cu ușa și vede că tot efortul său de până acum este în zadar. Firma sa este în stare de faliment, în ciuda tuturor eforturilor sale și ale generalului Voinea de a susţine activitatea ei. Cariera politică a sa este terminată. Pentru a face politică la acest nivel, trebuie să ai ceva pregătire şi mai ales creier. Adică exact ce Manivelă nu are.

Poate s-a supărat şi că am spus că i s-a pus sabia în piept, ceea ce înseamnă că este un om terminat. Colegii săi de asociație au reguli stricte, iar atunci când se demonstrează că cineva este infractor, neserios, țepar și face de rușine asociația, întreaga familie răspunde în fața celor care și-au pus încrederea în capul familiei.

Vom asista în curând și la demolarea hotelului construit ilegal la Țicleni. Cu toate amenințările lui Manivelă, justiția și-a urmat cursul, iar proprietarii și-au recâștigat terenul pe care acesta a construit abuziv, cu o nesimțire nemaiîntâlnită nici în primii ani pe Meteor.

Stresul său este foart

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 9 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 15 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 43 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 43 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°