După al doilea război mondial, marii criminali de război nazişti au avut parte de un proces răsunător. Actul justiţiar a produs, probabil, mai multe scrieri decât orice altă acţiune juridică. Cazul lui Adolf Eichmann este însă diferit din multe puncte de vedere. Procesul acestuia a început la 11 aprilie 1961.
Oficialul SS Adolf Eichmann a fost capturat de forţele de securitate israeliene în Argentina, la 15 ani după procesul de la Nürnberg şi a fost judecat pe teritoriul unui stat, Israel, care nu exista în 1945. Eichmann a fost judecat pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. Acuzarea publică a fost condusă de primul-procuror al Israelului, Gideon Hausner.
Procesul a durat opt luni, de patru ori mai mult decât i-a luat lui Eichmann să deporteze aproape jumătate de milion de evrei maghiari la Auschwitz. La final, Eichmann a primit singura condamnare la moarte într-o instanţă civilă din istoria statului Israel.
La cinci decenii de la capturarea lui Eichmann, au fost realizate mai multe reevaluări analitice ale procesului şi consecinţelor acestuia. Actul de justiţie de la Ierusalim a avut un impact mediatic major. Evenimentul a fost acoperit de mai mulţi reporteri decât procesele de la Nürnberg, petrecute cu 16 ani mai devreme. Consecinţele au fost, de asemenea, remarcabile pentru investigarea, înţelegerea şi receptarea Holocaustului.În cadrul procesului, care poate fi considerat „un Nürnberg individual”, s-a conturat portretul unui om activ, energic, un maestru creativ al disimulării. Cea mai interesantă mărturie Eichmann nu a oferit-o la proces, ci la interogatoriul luat de Avner Less, un ofiţer de poliţie israelian.
Printre altele, Eichmann i-a acuzat pe şefii săi pentru că la Nürnberg l-ar fi „înfundat“ încercând să se disculpe. A utilizat, în schimb, acelaşi argument al „îndeplinirii ordine
