Acţiunile vedetelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care sunt cele mai căutate pentru stabilitatea lor şi pentru dividende, nu au înregistrat şi cele mai mari creşteri de preţuri în primele trei luni de tranzacţii din acest an. Cea mai bună performanţă a unei vedete (+16%) este, marţi 9 aprilie, cea a Fondului Proprietatea (FP). Cea mai lichidă companie de la BVB se clasează, însă, abia pe locul 15. Dar câştigul ei nu este modest, ci de 14 ori mai mare decât cel din depozitele bancare.
Un câştig de 16% pe primele 96 de zile ale anului (potrivit comparaţiei dintre preţurile din 9 aprilie, la prânz, şi cele din ultima zi de tranzacţii a anului trecut) se transformă într-un randament anualizat de 76%, de aproape 14 ori mai mare decât dobânda medie la depozitele bancare pe un an.
Acţiunile Antibiotice Iaşi (ATB) au crescut cu 20%. Compania exportă în toată lumea şi, cel mai important, pe extrem de pretenţioasa piaţă americană, dar nu este prea lichidă la Bursa din Bucureşti. Adică nu se găseşte şi nici nu se vinde uşor, nici la preţul de piaţă.
Surprizele
Acţiunile puţin lichide, ale companiilor mici şi mijlocii produc de obicei recordurile. Totuşi, mereu surprinde apariţia în top a uneia sau a alteia.
Acţiunile fabricii de cărămizi Cemacon Zalău (CEON) au fost cele mai mari câştigătoare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în primele trei luni ale anului. În 9 aprilie, acţiunea CEON este de aproape de două ori mai scumpă decât în 28 decembrie (+95%).
COMCM Constanţa (CMCM, +67%), producătorul de materiale de construcţii Prefab Bucureşti (PREH, 65%) şi alte acţiuni fanuiliare doar cunoscătorilor Bursei îşi măsoară aprecierile în zeci de procente (v. Tabelul).
Primele 11 acţiuni din topul câştigurilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt, în general acţiuni puţin lichide (greu de găsit la cumpărare şi greu de vândut la preţuri c