Probabil că Iaşul se va consacra, poate nu neapărat ca şi capitală a culturii europene actuale, spaţiul cultural în care se dă ora exactă pentru tot bătrânul continent, dar sigur va rămâne în memoria afectivă românească drept un loc comun plin de excentricităţi şi întâmplări stranii, care mai de care, nu doar cele deja definite prin ştirile de la ora 17.

Graţie unei obsesii a presei cu fixaţii de senzaţional, şoc şi stranietate, mulţi dintre prietenii din ţară, dar şi din străinătate mă tot întreabă ce se întâmplă aici, altceva decât măceluri, violuri bestiale, accidente rutiere semnificative, cu un buluc de victime, justiţiabili mânjiţi şi ciomăgeli sau împuşcături prin cluburile zise de fiţe? Asta pentru că, zic coordonatorii ştirilor tv de la Bucureşti, asta se cere, asta-şi doreşte să vadă şi să prizeze telespectatorul român de pretutindeni, nu interesează ştirile numite pozitive – cine a mai câştigat o olimpiadă internaţională, cine mai expune pe simeze, ce piese a mai montat Naţionalul ori care este, de fapt, vocaţia universitară şi academică reală a oraşului de pe cele şapte coline! Sigur că, pe cale de consecinţă, în percepţia subliminală a telespectatorului român Iaşul şi ieşenii sunt similari unui teritoriu în care bântuie violatorii, pedofilii, criminalii plin de sadism, obligatoriu permanent beţi mangă sau doar băuţi bine, un fel de altă lume în care e bine să nu te aventurezi decât doar dacă eşti într-o criză de adrenalină. Ceea ce ştim cu toţii că este mult departe de adevăr şi realitate, ieşenii sunt şi ei oameni ca toţi românii, nici mai buni, dar nici mai răi, cu grijile şi preocupările comune ale oricărui trăitor de astăzi, au şi aici evenimente remarcabile, chiar dacă nu sunt prizate ca ştiri de presă.

Mai ieri, un prieten din Tg. Mureş, mă chestiona îngrijorat dacă, într-adevăr, au fost hăcuiţi toţi copacii din dealul Copoului, dac