Trei elevi ai Liceului Tehnologic “La Salle” din localitatea Pildești, comuna Cordun, au participat la un concurs internațional organizat de Universitatea “La Salle” din Barcelona.
Concursul, intitulat “LS Dreams”, se află la a III-a ediție și a constat în promovarea energiei ecologice prin realizarea unui proiect pe această temă. “Liceul nostru a participat la un concurs internațional, în cadrul școlilor lasalliene din Europa și Orientul Apropiat, organizat de către FUNITEC – Universitatea «La Salle» Barcelona. Concursul s-a desfășurat prin intermediul internetului. Suntem la prima experiență de acest gen și consider că a fost o experiență benefică pentru elevii noștri”, a precizat profesoara Cristina Iștoc, directorul Liceului Tehnologic “La Salle” din Pildești.
La concurs s-au înscris 21 de unități de învățământ, din șapte țări: Spania, Portugalia, Irlanda, Egipt, Iordania, Israel și România.
Elevii liceului particular din Pildești au realizat un proiect intitulat “Pompe de căldură”. Echipa care a reprezentat Liceul Tehnologic “La Salle” din Pildești a fost formată din elevii Alexandru Pal (clasa a XI-a), Andrei Demișcă (clasa a X-a), ambii de la profilul electronică și automatizări, precum și Robert Gălățeanu (clasa a XI-a), profil construcții, instalații și lucrări publice. Numele echipei, coordonată de inginer Mihai Tutu și fratele Vicențiu Ghiurcă, s-a numit “ARA Green Energy”, de la inițialele fiecăruia dintre membrii grupului (ARA), iar “Green Energy” – de la tema abordată în cadrul acestui proiect.
Proiectul prezentat de echipa Liceului Tehnologic “La Salle” din Pildești a câștigat premiul oferit de către Asociația Directorilor Centrelor Lasalliene din Europa și Orientul Apropiat.
Participarea elevilor la acest concurs internațional a fost de natură să le dezvolte creativitatea și spiritul de echipă.
Trei elevi