De curând, senatorul liberal Octavian Motoc a primit răspuns la interpelarea legată de modul în care a fost implementată Legea 345/2001, pentru aprobarea Ordonanţei 125/2000, privind declararea oraşului Sulina ca obiectiv de interes naţional.
Ministerul Culturii a depus, în perioada 2010 – 2011, un proiect de hotărâre privind înfiinţarea Comitetului pentru coordonarea lucrărilor şi monitorizarea activităţilor prevăzute în ordonanţa menţionată, referitoare la declararea oraşului Sulina şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes naţional, dar proiectul nu a fost concretizat (subl. n.) – răspunde ministrul de resort, Daniel – Constantin Barbu; de asemenea, în 2010 s-a propus modificarea Ordonanţei 125/2000 (subl. n.).
Participând – între 2009 şi 2011 – la Consiliul interministerial pentru elaborarea şi coordonarea implementării unui program de dezvoltare economico – socială a zonei „Deltei Dunării”, Ministerul Culturii a elaborat o strategie proprie pentru domeniul culturii – „Strategia culturală a zonei Deltei Dunării 2010 – 2013”, strategie care a prevăzut şi „continuarea demersurilor legate de Master Plan – ul de regenerare a oraşului Sulina pornind de la valorificarea patrimoniului existent, realizat prin programul PHARE RO 9790 – 01” (de la finalul mandatului ministrului Ion Caramitru – n.n.). Ca dovadă a interesului pe care patrimoniul cultural imaterial îl reprezintă pentru dezvoltarea turismului cultural, ministrul Barbu precizează că – prin Programul Naţional de Restaurare/2012 – Ministerul Culturii a alocat fonduri pentru restaurarea unor clădiri – monumente istorice din oraşul Sulina: Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”, Catedrala Ortodoxă „Sf. Nicolae”, Biserica catolică „Sf. Nicolae” şi, „implicit, pentru introducerea în circuitul turistic a valorilor culturale din oraşul Sulina”.
Senatorul Octavian Motoc a înaintat o interpelare